Close

11

11
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide
  • Slide

Metaforic vorbind, comuna Buceş este străjerul de la poarta de est a “Ţării Zarandului”. Este locul ce-ţi dă bineţe ridicându-şi parcă, în faţa ta, cuşma de piatra a Vulcanului când apuci să cobori din “Ţara Moţilor” spre tăietura văii Crişului Alb, râul aurului, Chrysos, după cum numeau vechii greci nobilul metal galben.

Despre oameni si locuri

exploat_aur     Când am fost prezentat doamnei Anne-Marie Baral, prezidenta Consiliului de Administraţie a societăţii franceze “Mines d’or de Stănija”, sediul la Paris, 62 Rue de la Boetie, în vederea discuţiilor pentru angajarea mea, dânsa m-a întrebat oarecum tematoare pentru un refuz: “Est-ce que vous connaissez les parages de Stanija ?” ( Cunoaşteţi meleagurile Stănijei?”) “Non, Madame la Presidente.” (“Nu, Doamnă Prezidentă”). “Mais alors?” (“Păi atunci?”) a replicat dânsa încă şi mai îngrijorată. “Le am aici, Doamnă”, am liniştit-o ducând mâna la inimă. “Pentru că sunt unul dintre miile de legatari testamentari ai istoriei moţilor, atât de bogată în îndatoriri de conştiinţă! Identitatea omului modern, Doamnă President, este redată de un buletin cu serie şi cu număr: o identitate demografică ce se poartă în buzunar. Identitatea noastră, a moţilor, aşa cum am primit-o de la străbuni, se poartă pe peretele dinspre răsărit al odăii, în lumina de candelă şi în adiere de busuioc sfinţit: chipurile Horiei şi Iancului, o identitate de stirpe, de obârşie, de credinţă! Dumneavoastră, Doamna Prezidentă – i-am spus cu admiraţie – aţi avut o Jeanne d’Arc, Fecioara din Orleans, arsă pe rug pentru vina de a-şi fi apărat Regele. Noi am avut un Horia, tras pe roată pentru vina de a-şi fi apărat eroic Neamul Românesc înrobit de străini!”. Vorbindu-i în continuare despre Avram Iancu, Crăişorul Munţilor, despre dureroşii săi ani ai asfinţitului, i-am pus Doamnei: “În zările noastre înroşite de jertfele deceniilor, încă mai răsună şi astăzi fluierul Iancului, ecoul restriştiior sale, într-o nesfârşită stare de veghe spirituală”!
Spre sfârşitul convorbirilor Doamna mi-a spus : “Astăzi nu eu v-am angajat pe dumneavoastră, ci dumneavoastră m-aţi anjajat pe mine în cunoaşterea eroicei epopei a neamului de moţi! Cântecele Horiei şi Iancului, de care mi-aţi vorbit, nu sunt cu nimic mai prejos decât versurile noastre franceze, care preamăresc vitejia cavalerilor lui Charlemagne şi faptele de arme ale regelui însuşi! Dar nimbul romantic, ce iluminează versurile noastre franceze se transformă în aură de dramatică văpaie în cântecele moţilor închinate neuitării Horiei şi Iancului !”.

 Bucureşti, 16.07.2007

ing. dipl. PETRU OLOSU
licenţiat al Universităţii Sorbona