Eliberarea certificatelor de stare civilă

Certificatele de stare civilă se eliberază la cerere, persoanei îndreptăţite, personal, prin împuternicit cu procură specială.

Certificatul de naştere se eliberază titularului actului sau persoanei împuternicite cu procură specială, pentru persoanele de peste 18 ani posesoare de acte de identitate. Actul de identitate trbuie să fie în termen de valabilitate.

Pentru minorii care nu au acte de identitate, precum şi pentru cei puşi sub interdicţie, certificatul de naştere se eliberază părintelui sau reprezentantului legal.

Certificatul de căsătorie se poate elibera unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor soţi.

Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau altor personae îndreptăţite.

Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate este supusă taxei de timbru, potrivit legii.

:: actualizez

Înregistrarea căsătoriei

DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE
se face împreună personal de către viitorii soţi, în scris, în faţa ofiţerului de stare civilă, la sediul
primăriei de domiciliu sau de reședința a unuia dintre soți.

* VÂRSTA minimă la căsătorie este 18 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Declarația de căsătorie se depune cu 10 zile calendaristice înainte de încheierea căsătoriei.

ATENȚIE! Căsătoria se oficiază FIX la expirarea termenului de 10 zile – calendaristice – în care se
cuprinde atât ziua când a fost depusă declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Cei care doresc să se căsătorească sâmbăta trebuie să depună obligatoriu actele în ziua de joi, cu fix 10 zile înainte de data căsătoriei.

LA OFICIEREA CĂSĂTORIEI atat sotii cat si cei doi martori (naşii/orice persoane majore) vor prezenta obligatoriu ofiţerului de stare civilă actele de identitate aflate în termenul de valabilitate.
* Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

În vederea căsătoriei veţi depune la starea civilă următoarele DOCUMENTE:

  • ACTELE DE IDENTITATE (C.I, B.I, C.I.P, Pașaport, CRDS) aflate în termenul de valabilitate atât la depunere (înainte cu 10 zile calendaristice de căsătorie) cât şi la oficierea căsătoriei (în original şi copie)
    * ATENȚIE! Actele de identitate și Certificatele de stare civilă, trebuie să nu fie deteriorate
  • CERTIFICATELE DE NAŞTERE ALE VIITORILOR SOȚI (în original şi copie xerox)
  • CERTIFICATELE MEDICALE PRENUPŢIALE (eliberate de medicul de familie)
    * ATENȚIE! Certificatele medicale sunt valabile doar 14 zile de la emitere, în acest termen sunt incluse şi cele 10 zile până la căsătorie şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate/nu se poate căsători.

Doar după caz trebuie prezentate:

  • SENTINŢA DE DIVORŢ obligatoriu cu ștampila RĂMASĂ DEFINITIVĂ (original și copie) pentru persoanele care au mai fost căsătorite și au statutul civil de persoane divorțate
  • SENTINȚA DE ÎNCREDINȚARE A COPIILOR MINORI RĂMASĂ DEFINITIVĂ (original si copie)
  • CERTIFICATUL DE DECES ŞI DE CĂSĂTORIE CU FOSTUL SOŢ (in original si copie) pentru persoanele care au mai fost căsătorite, soțul/soția a decedat și au statutul civil de persoane văduve
  • LIVRETUL DE FAMILIE – pentru cei care dețin un astfel de document
  • CONVENŢIA MATRIMONIALĂ încheiată la Biroul Notarului Public cu privire la Regimul Matrimonial ales
    * doar în cazul alegerii de către cei doi soţi a regimului separaţiei de bunuri sau comunităţii convenţionale.

CETĂŢENII CARE ÎŞI SCHIMBĂ NUMELE ÎN URMA CĂSĂTORIEI

Conform art. 53 din HG 64/2011, după încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă este obligat în ziua nunţii să anuleze cartea de identitate a soţului care îşi schimbă numele de familie prin căsătorie.

Anularea se face prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate, fapt care duce la imposibilitatea
legitimării în cazul unei călătorii în străinătate, imediat după nuntă.

* ATENŢIE! Cetăţenii care intenţionează să călătorească în străinătate imediatdupă nuntă (în luna de miere) – şi care îşi schimbă numele în urma căsătoriei, le indicăm să posede/ori să solicite până la nuntă paşaport valabil sau să îşi amâne călătoria până la obţinerea unei noi cărţi de identitate pe noul nume, întrucât ofițerul de stare civilă
la căsătorie va anula buletinul celui care își schimbă numele prin tăierea colțului în care este înscrisă valabilitatea.

NUMELE

Viitorii soţi pot conveni:
– să îşi păstreze numele lor dinaintea cãsãtoriei, sã ia numele unuia sau altuia dintre ei ori numele lor reunite.
– de asememenea au posibilitatea ca un soț să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

E BINE DE ŞTIUT

Cum semnăm actele în momentul încheierii căsătoriei

  • Actul de căsătorie se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în
    timpul casătoriei.
  • Martorii la căsătorie
    – martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul personal şi liber;
    – nu pot fi martori la încheierea căsătoriei cetăţenii care nu înţeleg limba vorbită (fără traducător
    autorizat) incapabilii, precum şi cei care din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să
    ateste faptele;
    – martorii pot fi: rude sau afini, indiferent de grad, prieteni cu oricare dintre viitorii soţi, care au
    împlinit 18 ani.

Celebrarea căsătoriei

  • La data şi ora stabilită viitorii soţi se vor prezenta împreună la locul în care se încheie căsătoria,
    pentru a-şi da consimţământul la aceasta, în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de
    stare civilă;
  • Atât cei 2 miri cât şi cei 2 martori(naşii) vor avea la ei actele de identitate.

Momentul încheierii căsătoriei

Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi.

Ce se întâmplă cu cartea de identitate:
– La căsătorie ofiţerul de stare civilă anulează cartea de identitate a soţului care îşi schimbă numele
de familie prin căsătorie – anularea se face prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de
valabilitate;
– Persoana a cărui act de identitate este anulat are obligaţia să solicite eliberarea unui nou act de
identitate, în termen de 15 zile de la căsătorie – sub sancţiunea amenzii;
– Celor care doresc să călătorească imediat după nuntă le indicăm să posede paşaport valabil.

Prevederi importante din Codul civil

– Familia

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
Prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.

– Căsătoria

Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.
Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii.

– Luarea deciziilor de către soţi, îndatoririle soţilor

Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.
Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.

– Limba în care se încheie căsătoria

Oficierea căsătoriei se face în limba română.
Opţional, în limba maghiară, numai dacă ofiţerul de stare civilă desemnat să încheie căsătorii
cunoaşte limba maghiară. Căsătoria se încheie în limba română şi va fi tradusă într-o limbă străină, prin
intermediul unui traducător autorizat în România, pe cheltuiala mirilor, atunci când unul dintre viitorii
soţi nu înţelege cele ce urmează a fi spuse de ofiţerul de stare civilă.

:: actualizez

Actele necesare pentru înregistrarea căsătoriei mixte (cu străini)

n cazul căsătoriilor mixte este de preferat a vă deplasa personal la primărie pentru a solicita un fluturaş informativ în funcţie de ţara al cărui cetăţean este unul dintre soţi.

DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE
se face împreună personal de către viitorii soţi, în scris, în faţa ofiţerului de stare civilă, la sediul primăriei de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre soţi.
– Nu se admite ca actele să fie depuse de unul dintre soți ori de alte persoane.
– VÂRSTA minimă la căsătorie este 18 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi;

Declarația de căsătorie se depune cu 10 zile calendaristice înainte de încheierea căsătoriei.

ATENȚIE! Căsătoria se încheie FIX la expirarea termenului de 10 zile – calendaristice -, în care se
cuprinde atât ziua când a fost depusă declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Pentru cei care se căsătoresc sâmbăta actele se depun joi cu 10 zile înainte de data căsătoriei.
(De exemplu: dacă doriţi să vă căsătoriţi în data de 10, actele se depun în data de 1, dacă doriţi să vă
căsătoriţi în data de 15 actele se depun în data de 6, pentru 12 depuneți actele în 3, ş.a.m.d.)

LA OFICIEREA CĂSĂTORIEI atât soţii cât şi cei 2 martori (naşii/orice persoane majore) vor prezenta obligatoriu ofiţerului de stare civilă actele de identitate aflate în termenul de valabilitate.

Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

1. ACTELE NECESARE PENTRU CETĂŢEANUL ROMÂN:

  • ACTUL DE IDENTITATE (C.I/ B.I/C.I.P) aflat în termenul de valabilitate atât la depunere cât şi la
    oficierea căsătoriei ( în original şi copie xerox)
  • CERTIFICATUL DE NAŞTERE (în original şi copie xerox)
  • CERTIFICATUL MEDICAL PRENUPŢIAL (eliberat de medicul de familie)

După caz:

  • SENTINŢA DE DIVORŢ RĂMASĂ DEFINITIVĂ (în original şi copie xerox)
  • CERTIFICATUL DE DECES ŞI DE CĂSĂTORIE AL FOSTULUI SOŢ(în original şi copie xerox)
  • LIVRETUL DE FAMILIE pentru cei cărora le-a fost eliberat un astfel de document.
  • CONVENŢIA MATRIMONIALĂ încheiată la Biroul Notarului Public cu privire la Regimul Matrimonial ales
    (doar în cazul alegerii de către cei doi soţi a regimului separaţiei de bunuri sau comunităţii convenţionale).
    *Notă: actele se depuncu 10 zile calendaristice înainte de încheierea căsătoriei
  • CERTIFICATELE MEDICALE SE DEPUN ÎN TERMEN DE 3 ZILE DE LA ÎNCHEIEREA LOR LA MEDICUL DE FAMILIE
  • LA OFICIEREA CĂSĂTORIEI SOŢI ŞI CEI 2 MARTORI (NAŞII) VOR PREZENTA OFIŢERULUI DE STARE CIVILĂ ACTELE DE IDENTITATE AFLATE ÎN TERMENUL DE VALABILITATE.

2. ACTELE NECESARE PENTRU CETĂŢEANUL STRĂIN

pentru cetăţenii UE sau SEE :

  • DOCUMENTUL DE IDENTITATE ȘI/SAU PAŞAPORTUL
    (Aflat în termen de valabilitate atât la data depunerii actelor cât şi la data oficierii căsătoriei)
    ( în original şi copie xerox ); pentru CRDS: pașaportul însoțit de CIP CRDS.

pentru cetăţenii din statele terţe/nonUE:

  • PAŞAPORTUL –în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României (viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei);
    Atenţie! pentru încheierea căsătoriei nu sunt valabile documentul temporar de identitate cu menţiunea identitate declarată, documentul de tolerat sau decizia de returnare.
    Atenție! La data depunerii actelor cât și la căsătorie cetățeanul străin trebuie să se afle în termenul legal 
    de ședere pe teritoriul României.
  • CERTIFICATUL DE NAŞTERE APOSTILAT SAU SUPRALEGALIZAT ŞI TRADUCEREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ LEGALIZATĂ A ACESTUIA(în original şi copie xerox)
  • ADEVERINŢA DE CUTUMĂ/DOVADĂ ELIBERATĂ DE AMBASADA SAU CONSULATUL TĂRII RESPECTIVE DIN ROMÂNIA din care să rezulte eventualele modificări intervenite în statutul civil și că sunt îndeplinite condiţiile de fond cerute de Legea sa naţională pentru a se căsători în România-valabilă 3 luni de la eliberare;
  • CERTIFICATUL MEDICAL PRENUPŢIAL (poate fi eliberat de medicul de familie al soţului/soţiei din România).

De știut:

*Apatrizii vor da declaraţie notarială cu privire la statutul lor civil în sensul că nu există
impedimente cu privire la încheierea căsătoriei + paşaportul + permisul de şedere temporară sau
permanent;
**Refugiaţii vor prezenta o dovadă eliberată de Direcţia de Azil Politic Bucureşti
***Pentru statele care nu au reprezentanţă diplomatică acreditată în România,vor prezenta
declaraţie pe proprie răspundere + – adev . de cutumă aliberat de statul respectiv;
****Cetăţenii care nu pot prezenta dovada naţională întrucât ambasada statului de cetăţenie nu
eliberează un astfel de document vor prezenta adeverinţa de cutumă eliberată de autorităţile
administrative din statul respectiv (adev.poate fi solicitată şi prin DEPABD-termen de valabilitate al
adev.-maxim 3 luni de la emitere);
*****Cetăţenii moldoveni prezintă (adev.de cutumă ) certificate de stare civilă eliberat de org.de
stare civilă din Rep.Moldova sau de misiunile diplomatice ale Rep.Moldova în România eliberată de
autorităţile moldovene(termen de valabilitate maxim 3 luni de la emitere);
******Cetăţenii moldoveni care au acte în limba română vor prezenta certificatul de naştere
eliberat de Direcţia Audienţă şi eliberarea documentelor din Rep.Moldova legalizat la notar.

DECLARAŢIE NOTARIALĂ
(conf. art.34, alin.3 din Legea 119/1996 republicată şi art.44, lit.h din HG 64/2011)
DIN CARE SĂ REZULTE URMĂTOARELE:

– sunt de cetăţenie………………………….…….., naţionalitate……………………,
– nu sunt/sunt cunoscător al limbii române nu ştiu/ ştiu să scriu, să citesc şi să conversez în această limbă; în schimb cunosc limba………, ştiu să scriu, să citesc şi să conversez în limba………..;
– am mai fost o singură dată căsătorit/ă, în prezent sunt divorţat/ă sau nu am mai fost căsătorit şi doresc să închei cea de a doua/prima căsătorie în România- în urma divorţului în prezent port numele de…………. ;
Din casatoria anterioară au rezultat/nu au rezultat copii ;
– am/nu am____nr. copiilor minori rezultaţi din căsătoria anterioară; în urma divorţului minorii au fost încredinţaţi mie/soţului/soţiei. -îndeplinesc condiţiile de fond cerute de legea mea naţională pentru a încheia căsătoria în România – doresc să mă căsătoresc la starea civilă a comunei Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara, cu numitul/numita __________________________________________________________
– nu cunosc niciun impediment, motiv de natură legală, care să împiedice încheierea căsătoriei mele cu
numita/numitul __________________________________________________________
– singurul act eliberat, în vederea căsătoriei, este adeverinţa de cutumă pe care o depun la dosarul de căsătorie,
aceasta fiind singurul mod de a certifica că mă pot căsători în România
– Doresc ca după încheierea căsătoriei să port numele de familie _____________________________ şi soţia/soţul să poarte numele de familie___________________________
-Regimul matrimonial ales la căsătorie este_____________________________ (după caz se va alege regimul: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională), conform legii române/legii mele de cetăţenie.

ATENŢIE! Dacă cetățenul străin nu cunoaște limba română la depunerea actelor, precum și la oficierea căsătoriei este necesară prezența unui translator autorizat (cu ştampilă) (art.33 din Legea 119/1996 republicată) – se întocmeşte Proces Verbal şi fotocopie după autorizaţia interpretului.

După caz:

– SENTINŢA DE DIVORŢ RĂMASĂ DEFINITIVĂ APOSTILATĂ ŞI TRADUCEREA LEGALIZATĂ A ACESTEIA (în original şi copie xerox)
– CERTIFICATUL DE DECES ŞI DE CĂSĂTORIE APOSTILAT AL FOSTULUI SOŢ (în original şi copie xerox).

:: actualizez

Actele necesare minorului care a împlinit vârsta de 16 ani și dorește să se căsătorească

Atenţie!
*Înregistrarea cererii/declaraţiei de căsătorie se va face numai după primirea Dispoziţiei de autorizare a căsătoriei /Sentinței judecătorești de la Instanţa de Tutelă (Judecătorie) de la domiciliul minorului.
** În situaţia în care minorul are doar reşedinţă (domiciliul flotant) pe raza comunei Buceș, va prezenta autorizarea pentru încheierea căsătoriei eliberată de către Instanţa de Tutelă (Judecătoria)
de la locul de domiciliu din buletin.
*** Sunt considerate a fi motive temeinice pentru încheierea căsătoriei minorei: starea de graviditate a femeii sau naşterea unui copil de către aceasta.
**** În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviințeze căsătoria/nu este de acord cu căsătoria va hotărî instanţa judecătorească de tutelă competentă, având în vedere interesul superior al copilului.
*****Dacă unul dintre părinţi este decedat sau debil mintal, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti, declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, se află în executarea unei pedepse private de libertate ori se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința, este suficientă declaraţia de încuviințare a celuilalt părinte.
****** În cazul în care părinţii sunt divorţaţi este necesar consimţământul ambilor părinţi.
*******În cazul în care minorul este încredinţat/autoritatea părintească prin hotărâre judecătorească la un părinte se cere doar încuviinţarea acelui părinte care exercită exclusiv autoritatea părintească.
********Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.


Căsătoria încheiată fără încuviințarea părinților sau autorizarea instanței de tutelă este anulabilă.

DECLARAŢIA DE CĂSĂTORIE
Se face personal de către viitorii soți împreună, în scris, în fața ofițerului de stare civilă, la sediul primăriei de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre soţi.

Declarația de căsătorie se depune cu 10 zile calendaristice înaintea încheierii căsătoriei.

– Nu se admite ca actele să fie depuse de alte persoane decât de ambii soţi.
– Căsătoria se încheie la expirarea termenului de 10 zile –calendaristice- în care se cuprinde atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
(De exemplu: dacă doriţi să vă căsătoriţi în data de 10, actele se depun în data de 1, iar dacă doriţi să
vă căsătoriţi în data de 15, actele se depun în data de 6, ş.a.m.d.) .
– LA OFICIEREA CĂSĂTORIEI atât soţii cât şi cei 2 martori (naşii/orice persoane majore) vor prezenta obligatoriu ofiţerului de stare civilă actele de identitate aflate în termenul de valabilitate.
– NUMELE. Viitorii soţi pot conveni: să îşi pãstreze numele lor dinaintea cãsãtoriei, sã ia numele unuia sau altuia dintre ei ori numele lor reunite. De asemenea au posibilitatea ca un soţ să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

ÎN ATENŢIA CETĂŢENILOR CARE ÎŞI SCHIMBĂ NUMELE ÎN URMA CĂSĂTORIEI

*Conform art. 53 din HG 64/2011, după încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă este obligat în ziua nunţii să anuleze cartea de identitate a soţului care îşi schimbă numele de familie prin căsătorie.
Anularea se face prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate, fapt care duce la imposibilitatea legitimării în cazul unei călători în străinătate, imediat după nuntă.

**Cetăţenilor care intenţionează să călătorească în străinătate imediat după nuntă (în luna de miere) – şi care îşi schimbă numele în urma căsătoriei, le indicăm să posede paşaport valabil sau să îşi amâne călătoria până la obţinerea unei noi cărţi de identitate pe noul nume.

La completarea declaraţiei de căsătorie a minorului veţi depune la starea civilă următoarele acte:
– ACTELE DE IDENTITATE (C.I, B.I sau C.I.P) aflate în termenul de valabilitate atât la depunere (înainte cu 10 zile calendaristice de căsătorie) cât şi la oficierea căsătoriei ( în original şi copie xerox )
– CERTIFICATELE DE NAŞTERE (în original şi copie xerox)
– AVIZUL MEDICAL ELIBERAT DE MEDICUL LEGIST 
– în original (avizul medical trebuie să fie prealabil încuviinţării părinţilor
– din care să rezulte starea de sănătate a minorului, gradul de maturizare fiziologică, psihică şi intelectuală, care să-i permită minorului asumarea îndatoririlor specifice căsătoriei
– medicul legist trebuie să scrie clar în aviz că minora este sănătoasă, are maturitatea fiziologică, psihică şi intelectuală necesară asumării îndatoririlor specifice căsătoriei, este însărcinată în luna a….-a, fiind aptă de a se căsătorii)
– CERTIFICATELE MEDICALE PRENUPŢIALE 
– original (eliberate de medicul de familie de la domiciliul copilului şi alte acte medicale)

Atenţie! CERTIFICATELE MEDICALE sunt valabile 14 zile de la emitere (în acest termen sunt incluse şi cele 10 zile până la căsătorie) şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători.

AUTORIZAREA INSTANŢEI DE TUTELĂ – HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ eliberată numai de Judecătoria de domiciliu a minorului
– DOVADA ÎNCUVIINŢĂRII PĂRINŢILOR /DECLARAŢIE DIN PARTEA AMBILOR PĂRINŢI/ SAU ACORDUL REPREZENTANŢILOR LEGALI 
– părinţi, tutore sau alte persoane nominalizate prin sentinţă judecătorească
– dată în faţa ofiţerului de stare civilă odată cu declaraţia de căsătorie a tinerilor, ori la SPCLEP-ul de domiciliu sau reşedinţă al părinţilor (dacă părinţii locuiesc în altă localitate) sau în formă autentică la Notarul Public, din care să rezulte că părintele este de acord cu încheierea căsătoriei de către copilul său minor, care a împlinit vârsta de 16 ani. Declaraţiile date în faţa unui notar străin vor fi apostilate sau după caz supralegalizate. În cazul în care minorul este încredinţat prin hotărâre judecătorească la un părinte se cere doar încuviinţarea acelui părinte care exercită exclusiv autoritatea părintească.

În situaţia în care unul dintre părinţi nu este de acord cu căsătoria va hotărî instanţa judecătorească de tutelă competentă.

După caz pentru partenerul major trebuie prezentate:
– SENTINŢA DE DIVORŢ RĂMASĂ DEFINITIVĂ (în original şi copie xerox)
– CERTIFICATUL DE DECES ŞI DE CĂSĂTORIE CU FOSTUL SOŢ (în original şi copie)
– CERTIFICATELE DE NAŞTERE ALE COPIILOR PÂNĂ LA VÂRSTA DE 18 ANI AFLAŢI ÎN ÎNTREŢINERE (în original şi copie xerox)
– LIVRETUL DE FAMILIE – pentru cei cărora le-a fost eliberat un astfel de document
– CONVENŢIA MATRIMONIALĂ încheiată la Biroul Notarului Public cu privire la Regimul Matrimonial ales (doar în cazul alegerii de către cei doi soţi a regimului separaţiei de bunuri sau comunităţii convenţionale). Art. 272, 398, 297, 272 alin.2,4 și 5, 46, alin.4, 337, 46 din Legea 287/2009.

:: actualizez

Actele necesare pentru eliberarea duplicatelor

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA DUPLICATELOR
Pentru eliberarea duplicatelor în cazul actelor de stare civilă pierdute, distruse sau furate, cât şi pentru preschimbarea celor vechi în certificate de uz internaţional sunt necesare următoarele acte:

  1. Actul de identitate original şi copie xerox (în lipsa acestuia – Cartea de identitate provizorie eliberată de Serviciul de Evidenţa Persoanelor)
  2. Chitanta în valoare de 2 lei achitată la casieria institutiei
  3. Cerere – formular tip

♦ Duplicatele după certificatele de naştere se eliberează numai titularilor.
♦ Duplicatele după certificatele de naştere ale minorilor sub 14 ani sau a celor peste 14 ani, care nu au avut niciodată act de identitate se eliberează unuia dintre părinţi.
♦ Duplicatele după certificatele de căsătorie se eliberează unuia dintre soţi.
♦ Duplicatele după certificatele de deces se eliberează persoanelor îndreptăţite.

:: actualizez

Actele necesare pentru înregistrarea decesului

ACTELE NECESARE PENTRU ÎNREGISTRAREA DECESULUI

  1. Certificatul medical constatator al decesului
  2. Buletinul (cartea) de identitate – original + fotocopie a persoanei decedate
  3. Certificatul de naştere şi de căsătorie – original + fotocopie ale persoanei decedate
  4. Buletinul (cartea) de identitate – original + fotocopie a persoanei care declară decesul

Termenul pentru declararea decesului:

  • 3 zile când cauza decesului este naturală;
  • 48 ore când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente.

:: actualizez

Actele necesare pentru servicii sociale privind CREȘTEREA COPIILOR

CREȘTEREA COPIILOR

  1. Actele necesare pentru acordarea indemnizației de naștere
    (Deschide documentul aici)
  2. Acte necesare delegare temporara a copiilor cu parinti plecati in strainatare
    (Descarcă documentul aici) 
  3. Acte necesare acordării indemnizatiei crestere copil
    (Deschide documentul aici) 
  4. HG 449/2018 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor  Ordonanței de Urgență a Guvernului, nr. 111/2010, privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011
    (Descarcă documentul aici)
  5. Ordinul nr.1099 din 23.06.2016, privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din
    Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
    nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
    (Descarcă documentul aici) 

:: actualizez

Acte necesare depunerii dreptului la Venitul Minim de Incluziune (VMI)

Solicitarea Venitului Minim

a) Cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială;
Anexa 1 la HG. 599/2017 

b) Acte doveditoare privind componenţa familiei:

  • Acte doveditoare privind componenţa familiei pentru cetățenii români:
    – B.I.(buletin identitate) sau C.I. (carte de identitate) sau C.I.P (carte de identitate provizorie)
  • Actele necesare privind componenta familiei pentru cetăţenii străini sau apatrizi:
    – C.I. carnet de identitate 
    – L.S.T. – legitimație de şedere temporară
    – D.I. – document de identitate
    – Certificate de naştere ale copiilor
    – Certificat de căsătorie
    – Certificat deces
    – Hotărâre definitivă de încuviințare a adopției, de încredinţare sau plasament familial al minorului
    – Actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator
    – Acte din care să rezulte încadrarea în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav, gr. I sau gr. II
    de invaliditate pentru persoanele aflate în întreţinere
    – Actul doveditor privind proprietatea, contract de închiriere locuință fond de stat sau chiriaș la proprietar
    – În cazul divorţului cu copii încredintați se va prezenta hotărârea judecătorească privind pensia de întreținere

c) Adeverință eliberată de AJOFM care atesta faptul ca este in evidenta agentiei teritoriale, pentru incadrarea în muncă

d) Adeverință de venituri eliberată de organele financiare teritoriale, inclusiv pentru cei care au varsta minimă 16 ani (și nu frecventează nici o formă de învățământ)


Acte necesare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne

  • CEREREA SI DECLARATIA PE PROPRIA RASPUNDERE PENTRU ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU INCALZIREA LOCUINTEI (primaria Totești) 
  • ADEVERINTA SALARIALA PE ULTIMA LUNA CU SALARIUL NET (SI BONURI DE MASA DACA E CAZUL)
  • ULTIMUL CUPON DE PENSIE
  • PENTPU CEI CARE NU AU VENITURI ADEVERINTA FISCALA
  • CUPOANE SAU ADEVERINTA SOMAJ (unde este cazul)
  • COPII DUPA ACTELE DE IDENTITATE (BULETINE) A SOLICITANTULUI SI A MEMBRILOR FAMILIEI
  • COPII DUPA CERIFICATE DE NASTERE LA COPII SUB 14 ANI
  • COPIE CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE (unde este cazul)
  • ADEVERINTA REGISTRU AGRICOL (primaria Totești)
  • COPII TALON AUTOTURISM (unde este cazul)
  • COPIE ACT DE PROPRIETATE LOCUINȚĂ

Obligații ale persoanelor care beneficiază de ajutor social
conform Legii nr. 416 / 2001 si H.G. nr. 1.099 / 2001

  1. Titularul ajutorului social are obligatia sa comunice primarului in scris orice modificare intervenita cu
    privire la veniturile nete ale familiei inclusiv contractele de intretinere, numarul membrilor familiei,
    schimbarea domiciliului (resedinta sau flotant) sau a situatiei medicale a membrilor familiei, in termen
    de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
  2. Persoanele apte de munca din familiile beneficiare de ajutor social au obligatia de a efectua lunar cel mult 72
    de ore, in functie de cuantumul ajutorului social la solicitarea primarului, actiuni sau lucrari de interes
    public local.
  3. Sunt considerate ca persoane apte de munca conform art. 50 si 51 din Codului Muncii si persoanele ce nu mai
    indeplinesc conditile de acordare a concediului de maternitate sau de ingrijire a copilui bolnav sau a celui
    cu handicap (2 ani, 3 ani, 7 ani, 18 ani)
  4. Persoanele apte de munca care nu realizeaza venituri din salarii sau din alte activitati desfasurate potrivit legii
    (ca membru asociat sau ca persoana autorizata sa desfasoare o activitate independenta ), au obligatia sa
    gestioneze si sa dovedeasca din 3 in 3 luni, cu adeverinta eliberata de Agentia Teritoriala de Ocuparea Fortei
    de Munca, urmatoare:
    a) sunt luati in evidenta pentru incadrarea in munca;
    b) nu au refuzat nejustificat un loc de munca;
    c) nu au refuzat nejustificat participarea la un program de pregatire profesionala;
  5. Sunt exceptate de la obligatia de a prezenta adeverinta mentionata la punctul anterior urmatoarele categorii
    de persoane:
    A. persoana care are in ingrijire unul sau mai multi copii in varsta de pana la 7 ani;
    B. persoana care urmeaza o forma de invatamant la cursuri de zi pana la implinirea varstei de 25 ani, respectiv 26 ani;
    C. persoana adulta a carei incapacitate de munca este dovedita prin acte medicale;
  6. Persoanele beneficiare de ajutor social care sunt salariate, pensionare, somere, sau in cautarea unui loc de
    munca, au obligatia sa gestioneze si sa prezinte din 3 in 3 luni documente justificative;
  7. Titularii dosarelor au obligatia ca in termen de 30 de zile de la data inceperii noului an scolar / universitar
    ( 15 octombrie / 01 noiembrie ) sa prezinte adeverinta de elev / student din care sa rezulte ca sunt inscrisi in
    anul scolar / universitar in curs si daca beneficiaza sau nu de bursa pentru fiecare copil peste 7 ani;
  8. Persoanele ce beneficiaza de scutire temporara de efort fizic dovedita prin adeverinta medicala, si nu
    efectueaza orele de munca aferente sa prezinte documentele in primele 3 zile imediat urmatoare perioadei de scutire;
  9. Persoanele beneficiare de ajutor social care prezinta decizii de pensionare pe perioada determinata sau
    certificate de persoane cu handicap revizuibile sa actualizeze documentele in maxim 30 de zile de la
    expirarea termenului de valabilitate;
  10. Subventia pentru incalzirea locuintei se acorda numai daca incalzirea locuintei se realizeaza cu surse
    omologate, iar cladirea intruneste standardele P.S.I. In cazul incalzirii locuintei cu gaze naturale,
    subventia se va acorda doar pentru titularii de contract in viata si pe baza chitantelor de achitare la zi
    pentru luna solicitata, fara a depasi data de 20 a lunii;
  11. Beneficiarul de ajutor social are obligatia de a gestiona singur eliberarea la timp a cartilor de identitate si a
    reannoirii vizei de flotant in maximum 10 de zile de la data scadenta.

Nerespectarea obligatiilor prevazute anterior atrage dupa sine modificarea, suspendarea sau incetarea cuantumului ajutorului social. Orice incalcare repetata a obligatiilor beneficiarului de ajutor social pentru care si-a luat angajament scris (punctele 1 – 9) de respectare si pentru care a fost luata masura incetarii din plata a dosarului, sa fie sanctionata cu imposibilitatea intocmirii unui alt dosar pe o perioada de 90 de zile.


Declarația de venituri obținute din munci ocazionale de către beneficiarii de ajutor social 

:: actualizez

Actele necesare persoanelor cu handicap pentru solicitarea serviciilor sociale

PERSOANE CU HANDICAP

  1. Acte necesare pentru acordarea indemnizatiei persoanei cu handicap
  2. Acte necesare pentru angajarea asistentului personal al persoanei cu handicap
  3. Acte necesare privind acordarea rovignetei persoanelor adulte cu handicap
  4. Obligațiile persoanelor care beneficiază de indemnizația ”Persoană cu handicap grav”

:: actualizez

Actele necesare pentru solicitarea ajutorului social de susținerea familiei

SUSȚINEREA FAMILIEI
se acordă familiilor care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei/lună

Acte necesare pentru alocatia de sustinere a familiei:

  • FORMULARE CERERE COMPLETATА 
  • CARTEA DE IDENTITATE A TITULARULUI SI AL CELORLALTI MEMBRII AI FAMILIEI (COPIE SI ORIGINAL)
  • CERTIFICAT DE NASTERE AL COPIILOR (COPIE ȘI ORIGINAL)
  • CERTIFICAT DE CASATORIE (COPIE SI ORIGINAL)
  • CERTIFICAT DE DECES (COPIE SI ORIGINAL)
  • HOTARARE JUDECATOREASCA PRIN CARE SOȚUL /SOȚIA ESTE ARESTAT
  • HOTARARE ADOPTIE SAU INCREDINTARE A MINORULUI SAU PLASAMENT
  • ADEVERINȚE DE SALARIU NET PT PERSOANELE INCADRATE IN MUNCA (din luna anterioara depunerii cererii)
  • TALONUL DE PLATA AL AJUTORULUI DE SOМАJ
  • TALOANE SAU ADEVERINTE DE PENSIE LIMITA DE VARSTA / PENSIE DE URMAS /PENSIE DE HANDICAP / PENSIE ALIMENTARA
  • ADEVERINȚE DE ELEV 
  • ADEVERINȚĂ DE VENITURI ELIBERATE DE ORGANELE FINANCIARE TERITORIALE PENTRU CEI CARE NU REALIZEAZA VENITURI 
  • ADEVERINȚE DE LA SERVICIUL AGRICOL ȘI IMPOZITE TAXE DIN CARE SĂ REIASĂ DACĂ DEȚINEȚI BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

OBLIGATIILE PERSOANELOR BENEFICIARE DE ALOCATIE FAMILIALA COMPLEMENTARA SAU DE SUSTINERE A FAMILIEI MONOPARENTALE
conform H.G. nr. 1.539 / 2003

  1. Titularul dosarului de alocatie are obligatia sa comunice primarului in scris orice modificare intervenita cu privire la veniturile nete ale familiei inclusiv contractele de intretinere, numarul membrilor familiei, schimbarea domiciliului (resedinta sau flotant) sau a situatiei medicale a membrilor familiei, in termen de 5 de zile de la data la care a intervenit modificarea;
  2. Persoanele beneficiare de alocatie care sunt salariate, pensionare, somere au obligatia sa gestioneze si sa prezinte din 3 in 3 luni documente justificative din care sa rezulte venitul net realizat lunar;
  3. Titularii dosarelor au obligatia ca din 3 in 3 luni sa prezinte adeverinta de elev / student din care sa rezulte ca sunt inscrisi in anul scolar / universitar in curs si daca beneficiaza sau nu de bursa pentru fiecare copil peste 7 ani;
  4. Persoanele beneficiare de alocatie care prezinta decizii de pensionare pe perioada determinata sau certificate de persoane cu handicap revizuibile sa actualizeze documentele in maxim 30 de zile de la expirarea termenului de valabilitate;
  5. Beneficiarul de alocatie are obligatia de a gestiona singur eliberarea la timp a cartilor de identitate si a reannoirii vizei de flotant in maximum 10 de zile de la data scadenta.

Nerespectarea obligatiilor prevazute anterior atrage dupa sine modificarea, suspendarea sau incetarea acordarii alocatiei. 

Actele necesare pentru înregistrarea decesului

  • CERTIFICATUL MEDICAL CONSTATATOR AL DECESULUI, ELIBERAT DE MEDICUL DE FAMILIE SAU SPITALUL MUNICIPAL PETROŞANI;
  • BULETINUL/ CARTEA DE IDENTITATE A PERSOANEI DECEDATE;
  • CERTIFICATUL DE NAŞTERE ŞI CĂSĂTORIE AL PERSOANEI DECEDATE;
  • LIVRETUL MILITARE AL PERSOANEI DECEDATE (DACĂ ARE VÂRSTA PÂNĂ LA 55 DE ANI- INCLUSIV);
  • PAŞAPORTUL PERSOANEI DECEDATE (DACĂ ESTE CAZUL);
  • PERMISUL DE CONDUCERE AL PERSOANEI DECEDATE (DACĂ ESTE CAZUL);
  • BULETINUL DE IDENTITATE AL PERSOANEI CARE DECLARĂ DECESUL;

Cerere privind emitere ordinului de protectie 

:: actualizare